În data de 29.06.2018, Colegiul Medicilor din România a adoptat decizia nr. 12/2018, anulând decizia nr. 1/2013 referitoare la evaluarea activitaţilor de educaţie medicală continuă a medicilor.
Pentru clarificare, în continuare vom prezenta următoarele modificări:
Art. 5 (1) Medicii aflați în activitate trebuie să acumuleze un număr minim de 200 de credite EMC/5 ani, din momentul înscrierii în CMR.
(2) Pentru a respecta principiul continuității educației medicale, medicii prevăzuți la alin. 1) vor acumula minimum 25 de credite EMC/an.
(4) Prelungirea activității medicilor pensionari se face în baza dovezii obținerii unui număr de minimum de 40 de credite anual, acumulate în anul anterior.
Art. 20. (1) Pentru obținerea de titluri de calificare profesionale sau științifică, certificate de Ministerul Sănătății, sau Ministerul Educaței Naționale, se acordă credite, adițional/suplimentar creditelor obținute prin EMC, conform prevederilor prezentei decizii credite după cum urmează :
a) titlul de medic specialist – 40 de credite EMC;
b) atestat de studii complementare – 30 de credite EMC;
c) titlul de medic primar – 40 de credite EMC;
d) titlul de doctor în medicină umană – 40 de credite EMC; e) titlul de master în domeniul medical uman – 30 de credite EMC;
f) statutul de cadru didactic universitar în instituții de învățământ superior medical acreditate, cu activitate confirmată de instituția universitară – 40 de credite EMC pe an.
De exemplu, dacă ați susținut specialitatea/primariatul/doctoratul etc. în anul 2017, obținând 200 de puncte (conform deciziei anterioare), acestea se păstrează în continuare, dar, conform deciziei actuale mai trebuie să efectuați minim 25 credite anual, începând cu anul 2019.
Cele 25 de credite EMC sunt un prag minim/an, însă în 5 ani trebuie cumulate minim 200 de credite EMC.