Noutăți

Colegiul Medicilor Iași a organizat sâmbătă, 24 octombrie 2026, cel de-al treilea atelier „Fundamentele AI”, dedicat modului în care medicii

Cel de-al doilea atelier al programului de formare „Fundamentele AI”, desfășurat sâmbătă, 17 octombrie 2026, a abordat modul în care

În cadrul ședinței care a avut loc pe 18 septembrie 2026, reprezentanții Colegiului Medicilor din România (CMR) au analizat evoluția

Pentru cea de-a IX-a ediție a Galei „Medicii împreună pentru comunitate”, Colegiul Medicilor Iași invită medicii membri să își nominalizeze

Gala „Medicii împreună pentru comunitate”, unul dintre evenimentele de tradiție ale comunității medicale ieșene, ajunge în acest an la cea

Cursul „Esențialul în medicina adicției”, care a avut loc sâmbătă, 10 octombrie 2026, la Centrul de Simulare al Universității de

Colegiul Medicilor Iași organizează cursul „Esențialul în medicina adicției”, un eveniment de educație medicală continuă dedicat medicilor din toate specialitățile.

Dragi colegi medici,   În fiecare an, pe data de 10 octombrie, comunitatea internațională marchează Ziua Mondială a Sănătății Mintale.

Colegiul Medicilor Iași a organizat sâmbătă, 12 septembrie 2026, primul atelier din programul de formare „Fundamentele AI”, dedicat medicilor interesați

Inteligența artificială a devenit deja o componentă activă a transformării digitale din practica medicală — de la documentarea clinică și

Descarca Formular tip de cerere de ajutor din Fondul de Solidaritate   DECIZIA Nr. 25 din 29.05.2026 – pentru aprobarea

JBA
Website design & management realizat de JBA Web Agency