În cadrul ședinței Consiliului Național al Colegiului Medicilor din România (CMR) din 19 iunie 2026 au fost analizate o serie de proiecte și inițiative cu impact direct asupra activității medicilor și asupra sistemului medical.
Unul dintre subiecte a vizat continuarea campaniei naționale „Violența nu vindecă! Să spunem STOP agresiunii împotriva medicilor!”. În acest context, a fost prezentat progresul demersurilor legislative prin care sunt înăsprite sancțiunile pentru amenințările și agresiunile îndreptate împotriva personalului medical, măsură susținută constant de Colegiul Medicilor din România.
Pe agenda ședinței s-au aflat și noi proiecte educaționale dezvoltate în parteneriat cu Facultatea de Psihologie și Facultatea de Drept a Universității din București. Aceste colaborări urmăresc consolidarea competențelor profesionale ale medicilor în domenii precum sănătatea mintală, comunicarea interdisciplinară, aspectele medico-juridice și prevenirea litigiilor de malpraxis.
Tot în timpul ședinței au fost prezentate principalele propuneri de modificare a Deciziei nr. 12/2018 a Consiliului Național al CMR privind Educația Medicală Continuă (EMC). Printre schimbările discutate se numără creșterea numărului maxim de credite EMC care pot fi obținute într-o zi, de la 6 la 8, simplificarea procedurilor de acreditare a furnizorilor de educație medicală și introducerea unor noi modalități de recunoaștere a activităților profesionale și academice ale medicilor.
O altă modificare ar putea fi exceptarea medicilor rezidenți de la obligația prezentării creditelor EMC la avizarea anuală, extinderea categoriei furnizorilor de EMC prin includerea spitalelor clinice și a fundațiilor medicale, precum și implementarea unei noi proceduri de acreditare și reacreditare a furnizorilor exclusiv prin platforma dedicată a CMR.
De asemenea, se propune introducerea noțiunii de lector în cadrul manifestărilor EMC și revizuirea punctajului aferent, redefinirea criteriilor și punctajelor pentru obținerea unor noi calificări și titluri profesionale, precum și actualizarea listei editurilor și publicațiilor medicale care permit acordarea de credite EMC autorilor membri ai CMR.
Totodată, Consiliul Național a luat act de elaborarea unui material informativ privind competențele și limitele constatării decesului și procedura de eliberare a certificatului medical constatator al decesului, document care va fi transmis colegiilor teritoriale și membrilor Colegiului Medicilor din România.
Colegiul Medicilor Iași a fost reprezentat la ședință de dr. Manuela Dăscălescu, care a prezentat concluziile dezbaterilor și principalele decizii adoptate în cadrul forului național.