Colegiul Medicilor Iași selectează participanții pentru primul grup al programului „Fundamentele AI”

Inteligența artificială a devenit deja o componentă activă a transformării digitale din practica medicală — de la documentarea clinică și sinteza informației de specialitate, până la organizarea fluxurilor de lucru din practica medicală. Diferența dintre un instrument care crește calitatea actului medical și unul care introduce riscuri nu ține însă de tehnologie, ci de competența celui care o folosește. Educația medicală continuă devine astfel instrumentul prin care corpul profesional își asumă această tranziție: nu adoptarea necritică a tehnologiei, ci integrarea ei în siguranță pentru pacient, cu respectarea cadrului legal privind protecția datelor și reglementările europene în materie de AI.

În acest context, Colegiul Medicilor Iași lansează programul „Fundamentele AI”, o inițiativă de educație medicală continuă care oferă participanților cunoștințe și competențe practice pentru utilizarea responsabilă și legală a inteligenței artificiale în activitatea medicală.

Pentru primul grup vor fi selectați 30 de medici implicați activ în programe de educație medicală continuă sau în formarea medicilor rezidenți, precum și medici cu activitate documentată în comisiile, grupurile de lucru sau proiectele Colegiului Medicilor Iași.

Programul are și o componentă de formare a formatorilor. Participanții vor putea utiliza competențele dobândite în activitatea proprie și le vor putea transmite ulterior altor medici și medicilor rezidenți, în cadrul activităților de formare pe care le coordonează.

Cei care doresc să participe la eveniment trebuie să completeze formularul de la acest link.

În ce va consta programul

Participanții vor parcurge progresiv teme precum:

  • Alfabetizare AI pentru medici – instrumente gratuite – 2 ore
  • Instrumente AI cu abonament pentru productivitate clinică și aplicații conectate – 2 ore
  • Proiecte AI, sarcini programate și workflow-uri reutilizabile – 2 ore
  • AI pentru documentare profesională și consultarea ghidurilor de practică – 2 ore
  • AI pentru analiza datelor – 2 ore
  • Fluxuri agentice, documente locale și privacy gate – 6 ore

Un accent constant va fi pus pe limitele acestor tehnologii: medicii vor învăța să recunoască o informație fabricată, să verifice sursele și să delimiteze ceea ce poate fi sprijinit de AI de ceea ce trebuie să rămână sub judecata lor profesională.

În cadrul exercițiilor vor fi folosite numai date simulate, publice sau de-identificate. Inteligența artificială va fi tratată ca instrument de sprijin, iar verificarea rezultatelor și responsabilitatea profesională vor rămâne, neechivoc, în sarcina medicului.

Cum se face selecția

Candidatura va consta în:

  • completarea formularului online;
  • atașarea CV-ului.

 

Link-ul pentru completarea formularului și pentru atașarea CV-ului

Selecția va ține cont de experiența candidatului în activități de educație medicală continuă sau de formare a rezidenților, respectiv de implicarea în structurile și proiectele Colegiului, motivația pentru participare, posibilitatea de aplicare practică a competențelor în activitatea curentă și capacitatea de a transmite ulterior aceste cunoștințe către alți profesioniști.

Fiecare candidatură va fi evaluată independent de doi membri ai comisiei de selecție, pe baza unei grile comune. Nu va exista o etapă de interviu. Participanții selectați trebuie să își asume prezența la minimum 80% dintre activități și realizarea aplicațiilor practice.

Programul va începe în luna septembrie, iar primul curs va avea loc pe data de 12 septembrie, urmând ca celelalte date să fie comunicate. Trainingurile vor fi organizate la final de săptămână, în ziua de sâmbătă, și poate fi desfășurat în șase sesiuni distincte, dar și într-un format intensiv, prin gruparea a două module în aceeași zi. Ultimul training, cel despre „Fluxuri agentice, documente locale și privacy gate”, necesită minimum 6 ore pentru a fi parcurs.

Descrierea completă a acestui program poate fi regăsită în acest PDF.

 

 

JBA
Website design & management realizat de JBA Web Agency