Medicii rezidenți, mai aproape de deciziile profesiei: Colegiul Medicilor Iași înființează un departament dedicat

Colegiul Medicilor Iași va înființa, în perioada următoare, un departament destinat medicilor rezidenți. Concret, Departamentul Medicilor Rezidenți va fi o nouă structură consultativă, reprezentativă și de suport profesional, prin intermediul căruia tinerii medici vor putea participa activ la viața instituțională a organizației profesionale.

Inițiativa are ca obiectiv consolidarea rolului medicilor rezidenți în cadrul comunității medicale și crearea unui cadru instituțional care să faciliteze dialogul permanent dintre aceștia și conducerea Colegiului Medicilor Iași. Prin intermediul noului departament, rezidenții vor beneficia de o reprezentare mai eficientă a intereselor lor profesionale, educaționale și etice, precum și de oportunități sporite de implicare în activitățile organizației profesionale.

„Ideea acestui departament a pornit de la o nevoie a rezidenților, pentru că rezidențiatul este o perioadă solicitantă pentru medici. În primul rând, pentru că se combină această pregătire clinică cu gărzile, cu responsabilitatea asupra pacientului, fiind aspecte care creează un anumit stres. Totodată, în cadrul Colegiului, vocea lor nu era foarte bine reprezentată. Scopul finalul va fi să asigurăm asistență medicală mai bună pacientului, iar medicii să poată să se formeze continuu”, a explicat conf. univ. dr. Alin Vasilescu, medic primar chirurgie generală.

Departamentul va avea misiunea de a identifica și analiza provocările specifice perioadei de rezidențiat, de a formula propuneri și recomandări către conducerea Colegiului și de a contribui la dezvoltarea unor politici și inițiative care să sprijine formarea profesională a tinerilor medici.

Totodată, noua structură va organiza și promova activități educaționale, profesionale și științifice dedicate rezidenților, inclusiv cursuri, seminare, conferințe și workshop-uri. Acest aspect a fost chiar o dorință a tinerilor medici, pentru a avea șansa de a învăța cât mai mult.

„Ne dorim ca rezidenții să aibă și o imagine cât mai clară, de ansamblu, a ceea ce se întâmplă în fiecare specialitate. Pentru că presiunea pe medicul rezident în ziua de azi e foarte mare, nu mai e valabil ceea ce era acum 10 ani. Adresabilitatea a crescut, cazurile dificile sunt complexe, iar lucrurile la un anumit nivel pot fi copleșitoare. Prin intermediul acestei comisii pot fi consiliați în anumite situații, adică aceste probleme pe care ei le aduc în fața noastră pot fi gestionate cu ajutorul nostru, astfel încât să depășească situații critice”, a precizat asist. univ. dr. Bogdan Ciuntu, medic specialist chirurgie generală.

Un accent important va fi pus și pe dezvoltarea personală a medicilor rezidenți, prin sesiuni dedicate gestionării stresului, menținerii echilibrului psihologic și prevenirii fenomenului de burnout. Prin intermediul acestui departament rezidenții vor putea beneficia inclusiv de consiliere psihologică, care să îi ajute atunci când se confruntă cu o situație dificilă.

„Volumul și responsabilitatea noastră ca medici rezidenți este din ce în ce mai mare și este destul de greu. Eu iubesc medicina de când eram copil, mi-am dorit să fac chirurgie generală, însă îmi este foarte greu, deși fac meseria acesta cu drag. Îmi este dificil să gestionez epuizarea fizică, dar și cea psihică”, a declarat dr. Alice Cioceanu, medic rezident chirurgie generală.

Din punct de vedere organizatoric, Departamentul Medicilor Rezidenți va fi coordonat de un medic primar, membru al Consiliului Colegiului Medicilor Iași, și va include un vicecoordonator ales dintre medicii rezidenți, un secretar și între trei și șapte membri rezidenți, reprezentând diferite specialități medicale.

Membrii departamentului vor fi aleși, în condiții de transparență și egalitate de șanse, iar rezultatele vor fi validate de Consiliul Colegiului Medicilor Iași.

Prin această inițiativă, Colegiul Medicilor Iași își dorește să susțină dezvoltarea profesională a noii generații de medici și să creeze mecanisme eficiente de reprezentare și comunicare pentru medicii rezidenți, contribuind astfel la consolidarea comunității medicale și la creșterea calității actului medical.

JBA
Website design & management realizat de JBA Web Agency