prof. univ. dr. Liviu Oprea, președinte
Profesor de Bioetică la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, medic primar de medicină de familie și președinte al Colegiului Medicilor Iași din 2015. Implicarea sa în dezvoltarea profesiei medicale a fost motivată de preocupările pentru bioetică, care i-au orientat constant acțiunile și deciziile. Deține un doctorat (PhD) la University of Adelaide (Australia) și un Master of Arts (MA) în Bioetică la Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA. De asemenea, îndrumă rezidenți de medicină de familie în cadrul propriului cabinet și formează, în etică clinică, rezidenți din toate specialitățile.
prof. univ. dr. Florin Mitu, vicepreședinte
- medic primar cardiologie și medicină internă, specialist reabilitare medicală, profesor universitar la UMF „Grigore T. Popa”, Iași, coordonator activitate didactică disciplina semiologie medicală, șef clinică Recuperare Cardiovasculară Spital Clinic de Recuperare Iași, conducător de doctorat habilitat, coordonator de rezidențiat, membru de onoare al Academiei de Științe Medicale din România, membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România, doctor honoris causa, cetățean de onoare al municipiului Iași, membru în comitetele de conducere a numeroase societăți medicale (naționale și internaționale), autor cărți și capitole de carte, ghiduri educaționale și articole in extenso cu factor de impact. A beneficiat de burse de formare și cercetare în Elveția, Belgia. Domeniile de interes și specializare sunt reprezentate de medicină internă, cardiologie, prevenție și recuperare cardiovasculară.
prof. univ. dr. Vasile Liviu Drug, vicepreședinte
- medic primar de gastroenterologie și medicină internă la Spitalul Clinic de Urgență „Sf Spiridon” Iași, profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, conducător de doctorat habilitat, coordonator de rezidențiat, membru în conducerea de societăți științifice naționale și europene de gastroenterologie, neurogastroenterologie și endoscopie digestivă, autor de numeroase lucrări științifice publicate în reviste de specialitate internaționale și naționale, autor de capitole de cărți, manuale și monografii. A beneficiat de burse de formare și cercetare în Marea Britanie, Franța, Olanda, Spania și Elveția. Domeniile de interes și specializare sunt reprezentate de gastroenterologie, neurogastroenterologie și endoscopia digestivă.
dr. Cristina Gavril, vicepreședinte
medic primar medicină de familie și medic primar medicina muncii, administrator SC Ubi Ter SRL Iași, doctor în științe medicale, cu competență în ultrasonografie generală și desfășoară activitate de îndrumare a medicilor rezidenți din cadrul specialității Medicină de Familie. Face parte din board-ul Societății de Medicină de Familie Iași și este membră în Societatea Română de Medicina Muncii. Ocupă funcția de vicepreședinte a Colegiului Medicilor Iași, coordonator al comisiei de jurisdicție din 2015 până în prezent.
Viorel Olărașu, secretar
- medic primar de medicină de familie, expert în comunicare, administrator și angajat al SC Olamed O&V din Ciortești, județul Iasi, medic coordonator al Centrului de Permanență Ciortești. Membru și vicepreședinte al Societății de Medicină de Familie Iași, coordonator al Comisiei de Avizări a Colegiului Medicilor Iași, membru în comisia mixtă de înființare a punctelor de lucru secundare în medicina de familie în județul Iași.
Manuela Dăscălescu – Reprezentatul Colegiului Medicilor Iași în Consiliul Național al Colegiului Medicilor din Romania