Realizările anului precedent, precum și strategia 2026, prezentate în ședința Adunării Generale a Colegiului Medicilor Iași

Colegiul Medicilor Iași a organizat ședința anuală a Adunării Generale la care au fost invitați să participe medicii membri ai organizației profesionale. Evenimentul a avut loc pe 11 martie 2026 la Hotel Ramada Iași, de la ora 19.00, și au fost abordate mai multe subiecte de interes pentru comunitatea medicală.

În timpul întâlnirii a fost prezentat raportul președintelui privind activitatea desfășurată în anul 2025 și s-a discutat despre strategia de dezvoltare pentru anul 2026. Prof. univ. dr. Liviu Oprea, președintele Colegiului Medicilor Iași, a precizat în prezentarea sa că putem vorbi despre o comunitate în continuă expansiune, aspect confirmat și de cifre.

Numărul membrilor este într-o creștere continuă

La începutul anului 2026 erau înregistrați 5.573 de membri, dintre care 4.591 sunt medici specialiști și primari, 832 de medici rezidenți, precum și 150 de înscrieri noi, realizate tot anul acesta. În 2025 au fost implementate cu succes modulele integrale de gestiune a documentelor și avizare rapidă, fiind procesate exclusiv digital 3.485 de cereri, un număr aproape dublu față de anul anterior.

În anul 2025 au fost înregistrate 29 de sesizări privind activitatea medicală, fiind înregistrată astfel o stabilizare a situației în ultimii ani. Cifra se menține semnificativ sub media de peste 60 de plângeri pe an din perioada critică 2012- 2016. Din 2017 și până în prezent au fost înregistrate anual în medie 20-30 de plângeri, numărul lor fiind în scădere.

Dincolo de actul medical, Colegiul Medicilor Iași s-a remarcat în anul 2025 și cu programe care vizează responsabilitatea socială. În această categorie se încadrează evenimentul „Medicii împreună pentru comunitate”, aflat la a opta ediție. Spectacolul caritabil a reușit să mobilizeze comunitatea medicală ieșeană pentru sprijinirea copiilor cu dizabilități și a celor din centrele de plasament, fiind colectați 30.000 de lei care au fost donați.

Strategia pentru anul 2026: focus pe trei direcții

În anul acesta, Colegiul Medicilor Iași intenționează să înființeze un Departament pentru Rezidenți, prin care să faciliteze integrarea acestora în sistemul spitalelor ieșene. Astfel rezidenții ar putea să beneficieze de mentorat dedicat și suport administrativ rapid pentru a putea face mai ușoară trecerea de la viața de student la cea de medic specialist. „Ne dorim să fim atenți la problemele lor, să încercăm să îi înțelegem pentru că este o perioadă importantă în care trec de la viața de studenți la cea de rezidenți”, a precizat prof. dr. Liviu Oprea, președintele Colegiului Medicilor Iași.

Tot din strategia 2026 face parte și proiectul „Sănătatea profesională și combaterea burnout-ului” – implementarea unui sistem de evaluare obiectivă a lezării morale și a epuizării profesionale. Astfel, se dorește măsurarea riguroasă a satisfacției medicilor și a nivelului de încredere instituțională și ulterior transformarea și interpretarea acestor date. Se estimează o participare a 900 de persoane din unitățile medicale ieșene atât din zone urbane cât și rurale, care să fie recrutate din 10 – 15 instituții.

De asemenea, un alt obiectiv este reducerea birocrației prin folosirea platformei digitale, având în vedere că procesarea manuală a datelor în platformă presupune foarte mult timp pierdut în această direcție.

Pentru anul 2026, Colegiul își propune să se focalizeze pe trei direcții: om, tehnologie și excelență. Mai exact acestea sunt:

  • Sănătatea profesională și susținerea rezidenților
  • Zero birocrație prin platforma digitală
  • Standarde ridicate și finanțare științifică.

Comisiile și-au prezentat rapoartele de activitate

Tot în cadrul întâlnirii s-a discutat și despre aprobarea bugetului pentru anul 2026, fiind supuse la vot și situațiile financiare pentru anul anterior. Au fost prezentate rapoartele de activitate ale comisiilor de lucru, ale Comisiei de Disciplină, ale Comisiei de cenzori privind activitatea financiar-contabilă pentru anul 2025, dar și al reprezentantului CMI în Consiliul Național al Colegiului Medicilor România.

În anul 2025, Comisia Profesional Științifică și de Învățământ din cadrul Colegiului a continuat să urmărească promovarea educației medicale și formarea profesională de calitate a membrilor. Au fost organizate patru evenimente științifice majore în 2025, educația medicală continuă fiind o preocupare majoră atât pentru Comisie, cât și pentru Colegiul Medicilor Iași. Anul trecut au fost avizate 37 de evenimente, iar anul acesta, în primele trei luni, au fost deja avizate deja 9 evenimente, fiind un număr în creștere.

În raportul Comisiei de avizări și acreditări se poate observa o creștere anuală a numărului de membri, cu aproximativ 465 de membri noi înscriși. Tot o creștere se identifică și la nivelul dosarelor de avizare a cabinetelor depuse în 2025, cu 10% mai mare față de procentajul din 2024.

La Comisia de Jurisdicție au fost înregistrate în 2025 un număr de 29 de sesizări din partea pacienților sau aparținătorilor, cele mai multe nemulțumiri fiind legate de asistența medicală primită, dar și legate de atitudinea medicului. Cele mai multe sesizări au fost în domeniul chirurgiei generale (7), ORL (4), obstetrică-ginecologie (3), dar și medicină internă, cardiologie, oftalmologie, ATI, UPU, Ortopedie și Gastroenterologie (2).

Comisia social-economică și de asigurări de sănătate a prezentat în cadrul Adunării Generale care sunt problemele cu care s-au confruntat medicii în anul precedent. Printre acestea se numără chestiunile legate de nivelul și obligativitatea plății cotizației, clarificări legate de statutul de membru, dar și probleme legate de practica medicală – condiții, limitări, suspendări și reluarea practicii medicale. Totodată, au existat discuții și privind formele de organizare a exercitării profesiei, avizarea cabinetelor medicale, precum și colaborare între diverse forme de organizare.

Raportul reprezentantului CMI în Consiliul Național al Colegiului Medicilor România a subliniat care a fost activitatea în ședințele Consiliului Național al CMR în fiecare lună, precum și contribuțiile personale ale reprezentantului. Spre exemplu, au existat propuneri pe proiectul de modificare a ordonanței cabinetelor medicale sau pe solicitarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate privind oportunitatea participării unui reprezentant al Colegiului teritoriale la acțiunile de control ale furnizorilor. Alte propuneri au vizat fundamentarea unei liste unice de experți medicali, proiectul de modificare a Legii drepturilor pacientului 46/2003, dar și noul Cod Deontologic care a fost ulterior și adoptat.

JBA
Website design & management realizat de JBA Web Agency