Stimați confrați,
Avem bucuria să vă invităm să participați la cea de a VIII-a ediție a evenimentului anual organizat de Colegiul Medicilor Iași și dedicat comunității medicale ieșene, “Medicii împreună pentru comunitate”.
Anul acesta, evenimentul va cuprinde spectacolul “LA BOHEME” de Giacomo Puccini ce va avea loc în Sala Mare a Teatrului Național “Vasile Alecsandri” din Iași, în data de 19 decembrie. Spectacolul va fi precedat de decernarea distincțiilor pentru membrii Colegiului Medicilor Iași, care s-au remarcat prin merite deosebite în activitatea și dezvoltarea profesională. În debutul serii, vă invităm să petrecem timp împreună, discutând pe diverse teme de interes reciproc la un pahar de șampanie, în foaierele teatrului.
Progamul complet al serii:
16,00 – 16,30 Primirea invitaților “Welcome champagne”
16,30 – 17,45 Gala “Medici împreună pentru comunitate” acordarea de distincții membrilor Colegiului Medicilor Iași care s-au remarcat prin merite deosebite în activitatea profesională în acest an
17,45 – 18,30 Cocktail – pauza de socializare
18,30 – 20,45 Spectacolul de Opera “LA BOHEME” spectacol oferit de Opera Națională Româna Iași.
Aducem alese mulțumiri membrilor noștri pentru implicarea și generozitatea de care au dat dovadă în edițiile anterioare organizate de Colegiul Medicilor Iași. Cauza umanitară a acestei ediții a evenimentului “Medicii împreună pentru comunitate” o constituie sprijinirea copiilor cu dizabilități aflați în sistemul de protecție specială din județul Iași.
Donațiile se vor putea face cu cardul prin transfer bancar accesând urmatorul link (de preferat) sau în cash la sediul Colegiului Medicilor Iași.
https://doneaza.colegiulmediciloriasi.ro/
Pentru rezervarea locurilor la eveniment vă rugăm să sunați la 0742.108208 sau prin email la bogdanmindirigiu@gmail.com .
Ne vom bucura să fim împreună şi de această dată în apropierea sărbătorilor de iarnă!
Vă așteptăm cu drag,
Prof. univ. dr. Liviu Oprea
Președinte, Colegiul Medicilor Iași