Prin prezenta vă invităm la desfășurarea Primei Conferințe a Societății Române de Medicină Hiperbară cu participare internațională HBOMED 2023 .
Acesta va avea loc la Constanța, Campusul Universitar, Clădirea A, etaj 1 – Sala Senat între 15 – 17 Septembrie 2023.
Conferința este creditată cu 16 Ore de Educație Medicală Continuă. Programul științific este publicat pe site-ul Societății Române de Medicină Hiperbară ( S.R.M.H. ) www.srmh.ro
Datorită noutății și importanței domeniului medicinei hiperbare din România, precum și datorită invitaților externi cu experiență de peste 20 de ani în domeniul medicinei hiperbare, această Conferință se va desfășura cu participare fizică, astfel fiind înlesnit dialogul cu invitații externi.
În deschiderea lucrărilor, la work-shopul din 15.09.2023 se vor prezenta indicațiile de tratament în medicina hiperbară de către lectorii programului de Atestat de Studii Complementare în Medicina Hiperbară coordonat de Ministerul Sănătății din România, disciplină puțin cunoscută la momentul actual în România.
O prezență excepțională în deschiderea lucrărilor din 15.09.2023 este din partea domnului Profesor Akin Savaș TOKLU de la Spitalul Universitar din Istanbul, Turcia cu o prelegere extrem de actuală – Tratamentul prin medicină hiperbară la pacienții cu Sindrom de Strivire , victime ale cutremurelor din 2023 din Turcia.
Prezentările de excepție continuă în 16.09.2023 cu expunerile a 6 medici cu mare experiență de la Spitalul Militar Naval Varna, Bulgaria.
Experiența din România va fi prezentată de mai mulți medici români care se va continua cu dezbateri și întrebări pe această temă în 17.09.2023.
Cuantumul taxei de participare la lucrări este de 200 ron pentru participanții care nu sunt membri S.R.M.H și și 100 ron pentru membrii S.R.M.H. la înscriere prin plată în cont până la data de 05.09.2023. După data de 05.09.2023 ora 24.00, sau on-site, taxa de participare este 300 ron indiferent de apartenența la S.R.M.H.
Înscrierea se face așa cum s-a menționat mai sus prin plata în contul asociației aflat pe site-ul www.srmh.ro.
Se organizează 2 cine festive pe 15 Septembrie la Terasa cu Ancore din Eforie Nord ( 150 ron ) masă pește / meniu normal și pe 16 Septembrie ( 500 ron ) la Crama Rasova cu tur cramă, degustare vinuri și cină .
Persoanele însoțitoare ale participanților la Conferință achită același preț în aceleleași condiții. Transportul către locațiile cinelor este cu autocar pus la dispoziție gratuit de S.R.M.H. la sfârșitul lucrărilor tur – retur de la locația Conferinței. Pentru organizarea cinelor și a transportului, înscrierea se face prin achitarea în contul asociației până pe data de 05.09.2023.
Dacă din motive excepționale cinele festive nu vor avea loc, sumele plătite în cont pentru cine vor fi returnate până în data de 19.09.2023 ora 24.00.
Vă rugăm dacă sunt participanți la lucrările Conferinței cu sau fără cine să ne anunțați în cel mai scurt timp posibil, pentru a facilita detaliile organizatorice.
Atașez programul științific.
Telefon contact: 0744630718 – Aurelian IVAȘCU.
Dr. MACOVEI Adrian Dr, IVAȘCU Aurelian
Președinte S.R.M.H. Vicepreședinte S.R.M.H.