Potrivit art. 391, alin. (1) teza I din legea nr. 95/2006 așa cum a fost modificată prin OG nr. 18/2021 medicii se pensionează potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aceasta reprezintă regula.
Potrivit tezei a doua a aceluiași articol la cerere, medicii se pensionează la vârsta de 67 de ani, indiferent de sex. Modalitatea de menținere în activitate până la vârsta de 67 de ani este descrisă în continuare de alin (1), art. 392. Astfel menținerea în activitate până la 67 se ani se realizează în baza unei cereri pe care medicul titular urmează să o depună la unitatea angajatoare sau în baza unei notificări pe care o depune la casa de asigurări cu care se află în relație contractuală, cererea/notificarea se depune cu cel puțin 15 zile înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzute de legislația privind sistemul unitar de pensii publice.
Cu privire la modul de aplicare a noilor prevederi, la pct. VI din Ordonanța Guvernului nr. 18/2021 au fost prevăzute dispoziții tranzitorii potrivit cărora:
- OG nr. 18/2021 prevederile cuprinse la art. 391 alin. (1) tezele a doua și a treia din Legea nr. 95/2006 intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării ordonanței ( data publicării fiind 31 august 2021), în acest termen medicii care se află în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate și care au împlinit sau au mai puțin de 15 zile până la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de legislația privind sistemul unitar de pensii publice au obligația să notifice casele de asigurări de sănătate cu care se află în contract. Aceste cereri vor fi soluționate în baza prevederilor art. 391, alin (1) înainte de modificare.
Potrivit vechii reglementări, cererile privind menținerea în activitate trebuiau depuse la angajator cu 3 luni înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare. Potrivit dispozițiilor tranzitorii din OG nr. 18/2021 s-a dat posibilitatea depunerii acestor cereri și cu un termen mai scurt, respectiv de 15 zile înaintea împlinirii vârstei standard.
Noutatea actualei reglementări este notificarea caselor de asigurări de către medicii care nu au calitatea de angajat dar lucrează în contract cu casa de asigurări.
Alin. (3), (4), (5) și (6) ale art. 391 reprezintă excepții atât de la regula generală, respectiv pensionarea potrivit Legii nr. 263/2010, cât și de la excepția prevăzută de alin (1) respectiv 67 de ani. Prin urmare:
- medicii membri titulari, membri corespondenți și membri de onoare ai Academiei Române și ai Academiei de Științe Medicale, cetățeni români, profesorii universitari și cercetătorii științifici gradul I, doctorii în științe medicale, în unitățile sanitare publice își pot desfășura activitatea până la 70 de ani, la cerere,
- peste vârsta de 70 de ani medicii membri titulari, membri corespondenți și membri de onoare ai Academiei de Științe Medicale, membri titulari, membri corespondenți și membri de onoare ai Academiei Române pot fi menținuți în activitate conform dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Medicale, cu modificările și completările ulterioare,
- peste limita de vârstă prevăzută la (1), (65 de ani sau 67 la cerere) medicii pot profesa în continuare în unități sanitare private în baza certificatului de membru și a avizului anual al CMR, eliberat pe baza certificatului de sănătate și a asigurării de răspundere civilă, pentru greșeli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv,
- în unitățile sanitare publice care înregistrează deficit de personal medical, precum și al unităților sanitare publice aflate în zone defavorizate, medicii își pot continua activitatea peste vârsta de pensionare prevăzută de lege (65 de ani sau 67 la cerere), la propunerea unității sanitare publice, cu avizul anual al CMR eliberat prin colegiile teritoriale județene, respectiv al municipiului București și cu aprobarea ordonatorului principal de credite, până la ocuparea posturilor prin concurs.
- medicii deținuți sau internați din motive politice și care se încadrează în condițiile prev. de Decretul-lege nr. 118/1990 din motive politice sau medicii care au fost obligați să își întrerupă studiile o anumită perioadă, obținându-și licența cu întârziere, ori cei care au fost împiedicați sa își reia activitatea profesională pot fi menținuți în activitate în baza certificatului anual de sănătate.
La alineatul (7) sunt prevăzute incompatibilități ale medicului ce a depășit vârsta de pensionare cu diferite funcții, incompatibilități de altfel prevăzute în mod expres în legislația ce reglementează funcții în cauză – funcții de conducere în cadrul Ministerului Sănătății, al ministerelor și instituțiilor centrale cu rețea sanitară proprie, al autorităților de sănătate publică, al CNAS, al caselor județene de asigurări de sănătate și a municipiului București, precum și în cadrul spitalelor publice și al oricărei alte unități sanitare publice.
Alineatul (8) cuprinde prevederi ce reglementează modalitatea de continuare a activității, după împlinirea vârstei de 67 ani. Astfel continuarea activității după 67 de ani pentru medicii care își desfășoară activitatea în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate județene sau a municipiului București se realizează cu aviz anual eliberat de direcția de sănătate publică județeană sau a municipiului București și de CMR, prin colegiile județene ale medicilor sau al municipiului București, pe baza certificatului de sănătate.
Prin noua modificare practic a dispărut avizul emis de comisia formată din reprezentanții celor 3 autorități – CNAS,DSP,CMR – având în vedere modificarea alin.1, care prevede doar notificarea casei de asigurări de sănătate.
Din coroborarea textelor de lege aplicabile, respectiv Legea nr. 95/2006 și Legea nr. 263/2010, medicii se pensionează în temeiul Legii nr. 263/2010 când îndeplinesc condițiile de vârstă și stagiul de cotizare și își pot continua activitatea până la vârsta de 67 de ani cu respectarea obligațiilor prevăzute de Legea nr. 95/2006.